Home » Știință » Răcirea pasivă a locuințelor în perioadele caniculare este eficientă, spun cercetătorii

Răcirea pasivă a locuințelor în perioadele caniculare este eficientă, spun cercetătorii

Răcirea pasivă a locuințelor în perioadele caniculare este eficientă, spun cercetătorii
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 29.06.2022

Deschiderea ferestrelor noaptea și închiderea jaluzelelor în cea mai însorită parte a după-amiezii poate împiedica casele să devină periculos de calde în timpul valurilor extreme de căldură. Cu alte cuvinte, răcirea pasivă a locuințelor este eficientă.

O nouă cercetare de la Universitatea din Oregon (UO), SUA, măsoară impactul diverselor strategii pentru răcirea pasivă a locuințelor, în special în nord-vestul Pacificului.

În simulări, care utilizează date meteorologice de la un val de căldură sever din 2021, o combinație de umbrire și ventilație naturală a menținut temperaturile apartamentelor în afara zonei de pericol pe toată durata evenimentului de trei zile, chiar și fără aer condiționat. În alte cazuri, a redus folosirea aerului condiționat cu până la 80%.

Răcirea pasivă a locuințelor funcționează, dar trebuie mărit accesul la ea

Descoperirile ar putea ajuta la crearea de strategii de construire pentru a-i proteja pe chiriași de efectele căldurii severe: orașele ar putea impune ca apartamentele să aibă ferestre operabile care pot fi lăsate deschise în siguranță peste noapte, precum și jaluzele funcționale, scrie Tech Xplore.

„În nord-vestul Pacificului, unde avem un aer atât de rece noaptea, avem un climat uimitor pentru răcirea pasivă. Și ar trebui să profităm de asta”, a spus Alexandra Rempel, cercetătoare la UO.

Rempel și grupul ei de cercetare își vor publica rezultatele în numărul din septembrie al revistei Applied Energy.

Date adunate în vara anului 2021

În iunie 2021, un val de căldură extrem a lovit Oregon și Washington. Temperaturile au atins 47 de grade Celsius în Portland și 44°C în Eugene, doborând recordurile anterioare. Căldura prelungită a fost mortală, iar impactul a fost deosebit de mare asupra oamenilor care locuiesc în apartamente din zonele urbane dense.

Se așteaptă ca astfel de evenimente de căldură extremă să devină mai frecvente datorită schimbărilor climatice. Prin urmare, descoperirea de moduri prin care să facem locuințe locuibile în timpul căldurii intense de vară devine o problemă din ce în ce mai urgentă.

Dar clădirile din nord-vestul Pacificului sunt de obicei proiectate pentru a menține căldura. Multe case nu au deloc aer condiționat, având în vedere vremea de vară de obicei blândă, sau au doar aparate portabile, de fereastră.

Deși strategiile precum tragerea jaluzelelor și deschiderea ferestrelor sunt modalități testate în timp pentru răcirea pasivă a locuințelor, nu au existat dovezi solide care să arate dacă ar putea face o diferență semnificativă în fața temperaturilor foarte mari, a spus Rempel.

Ce au descoperit cercetătorii?

Înarmați cu date meteorologice colectate din orașe precum Eugene, Portland și Seattle în timpul caniculei din 2021, cercetătorii au folosit un program de calculator pentru a simula condițiile din interiorul unui apartament ipotetic cu două dormitoare, orientat spre vest, cu strategii diferite de răcire.

„Fără jaluzele sau ventilație, veți ajunge rapid în zona de pericol”, a spus studentul Jackson Danis, coautor al studiului.

Dar chiar și o mică deschidere a ferestrelor a redus timpul în care apartamentul a fost periculos de cald. Și utilizarea strategică a unei combinații de tehnici de răcire pasivă ar putea face apartamentul surprinzător de locuibil, chiar și în fața temperaturilor exterioare extreme.

Deschiderea ferestrelor a adus cea mai mare diferență noaptea și dimineața devreme, când aerul exterior este cel mai rece, au descoperit cercetătorii. Între timp, folosirea jaluzelelor sau a obloanelor a ajutat cel mai mult în timpul după-amiezii târzii, când soarele strălucea direct pe ferestre.

Obloanele groase de exterior au fost cele mai eficiente, dar jaluzelele sau draperiile standard de interior, pe care este mai probabil să le aibă chiriașii, au arătat totuși o diferență, mai ales dacă marginile lor au fost sigilate cu șine laterale.

Impactul a fost și mai mare cu un ventilator în fereastră pentru a ajuta la circulația aerului.

Răcirea pasivă a locuințelor, „colac de salvare” pentru cei fără aer condiționat

Deși sfatul pare intuitiv, „amploarea îmbunătățirii este ceva la care nu ne așteptam”, a spus Alan Rempel, matematician și coautor al studiului despre răcirea pasivă a locuințelor.

Strategiile de răcire pasivă pot fi un „colac de salvare” pentru persoanele fără aer condiționat. Dar chiar și persoanele cu AC ar putea folosi aceste tehnici pentru a-și scădea facturile la energie în timpul verii, a adăugat Michael Fowler, cercetător în construcții la firma Mithun Inc. din Seattle, care a fost și el implicat în studiu.

Reducerea utilizării aerului condiționat ameliorează stresul asupra rețelei electrice, reducând riscul de întrerupere a curentului în timpul valurilor de căldură. Este bine și pentru mediu, a adăugat Alexandra Rempel.

Vă recomandăm să citiți și:

Pata solară îndreptată spre Pământ s-a dublat din nou, dar „nu e motiv de panică”, spun cercetătorii

Acupunctura ar putea reduce migrenele? Iată ce spune știința!

Carnea de pui oferă mai multe proteine decât cea bazată pe plante, arată un studiu

Acarienii care se împerechează pe fețele noastre noaptea sunt amenințați cu dispariția

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte